Magazinele Real care se vor transforma în magazine Auchan până în martie

Magazinele Real care se vor transforma în magazine Auchan până în martie
Publicat: 10/01/2014, 13:05

Auchan va rebrandui, în primele două luni ale anului, pe lângă hipermarketul real din Ploiești și pe cele din Timișoara Sud, Baia Mare, Berceni, Pitești și Cluj, potrivit directorului de marketing al retailerului, Tiberiu Danețiu.

Astfel, cu un program al deschiderilor a câte 3 magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real în aprilie. Ultimele magazine rămase de remodelat sunt situate în Bacău, București – AFI Cotroceni, Craiova, Deva, Galați, Târgu Mureș și Timișoara Nord.

În ultima parte a anului trecut, Auchan a rebranduit șapte hipermarketuri real, dintre care două în Capitală, Pallady și Vitan, unul în Brașov, unul în Oradea, unul în Constanța, unul în Sibiu și unul în Satu Mare. Două dintre acestea au fost remodelate în formatul Auchan City.

Anterior, retailerul a anunțat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puțin de un an, cu o investiție de 40 milioane euro.

Tranzacția Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan și Metro Group și a validării primite din partea Consiliului Concurenței, la sfârșitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise și alte două în construcție, o suprafață netă de vânzare de 252.000 metri pătrați, peste 10.000 de angajați, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienți anual și o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privați din România și a doua rețea de comerț ca suprafață totală de vânzare la nivel național.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenței de aprobare a tranzacției, Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune și prețuri mai competitive pentru clienți, în hipermarketurile preluate de la Real, de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

Tranzacția a fost autorizată cu condiția respectării unor angajamente asumate voluntar de părțile implicate pe două piețe relevante, respectiv Craiova și Târgu-Mureș. Astfel, pentru Craiova și Târgu Mureș, Auchan și-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziționa noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării și de a nu majora prețurile cu mai mult de 5% față de media prețurilor altor magazine din rețea pentru trei ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Maghiarii AU PRIMIT INTERZIS chiar în România. Decizia drastică luată chiar astăzi, 20 MAI
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×